top of page

Campaniile ABC

Pentru și împreună cu administrații locale, comunități, ONG-uri
IMG_20210530_123756_edited_edited.jpg

Ce sunt campaniile ABC

Se mai numesc și campanii de sterilizare. ABC e prescurtarea expresiei Animal Birth Control, care înseamnă controlul reproducerii la animale. O campanie ABC este o acțiune de sterilizare a câinilor și-sau pisicilor, desfășurată într-o perioadă scurtă (1-5 zile). Într-o astfel de campanie, sunt sterilizate multe animale de companie (câini și pisici), în zone în care acest lucru e necesar din unul sau mai multe motive: 

  • în zona respectivă sunt multe animale abandonate/ singure/ comunitare;

  • administrația locală nu cunoaște sau nu a promovat legislația bunăstării animalelor de companie;

  • zona (satul, comuna) nu are medic veterinar;

  • zona are doar medic veterinar de animale mari, iar acesta nu cunoaște chirurgia animalelor de companie;

  • medicul veterinar local nu s-a ocupat de sterilizarea animalelor de companie și nu o promovează;

  • oamenii locului nu au bani sau nu doresc să plătească sterilizarea câinilor și pisicilor;

  • tradiții nefericite, obiceiuri proaste și mituri îi fac pe oameni să se opună sterilizării.

În zone și comunități în care e prezentă cel puțin o situație din cele de mai sus, câinii și pisicile au o viață precară, iar abandonul animalelor e o realitate zilnică. Câini și pisici nesterilizate nasc de două ori pe an, iar puii sunt fie uciși, fie aruncați (abandonați). Dintre puii de câine abandonați, cei care supraviețuiesc devin câini comunitari (ai comunității), numiți eronat „vagabonzi”. Câinii singuri nu aleg să vagabondeze, ci sunt siliți să o facă, în căutare de hrană, adăpost și companie. 

Campaniile ABC intervin asupra acestei situații, eliminând posibilitatea ca animalele să se mai reproducă. Ca atare, numărul câinilor abandonați scade vizibil, în timp ce cresc, simultan, calitatea vieții animalelor sterilizate și gradul de civilizare a comunității. Condiția e ca aceste campanii să se repete la intervale de timp regulate, până când numărul câinilor și pisicilor nesterilizate devine nesemnificativ: cel puțin 1-2 campanii/ an, timp de 2-5 ani. În acest timp și după încheierea unui ciclu de campanii, e datoria administrației locale să supravegheze respectarea legii de către cetățeni și să asigure accesul acestora la servicii veterinare potrivite. 

IMG-20210417-WA0096_edited_edited.jpg

Sterilizarea câinilor și pisicilor. Opțiune sau obligație?

CÂINI În România, sterilizarea câinilor e obligatorie prin legea 258 din 2013. Au drept de reproducere doar câinii cu certificat de origine (pedigri), statut special (câini utilitari) sau contraindicații medicale pentru operație. Pedigriul este un act oficial eliberat de Asociaţia chinologică română (AChR) și nu trebuie confundat cu carnetul de sănătate. Studii îndelungate și experiența au dovedit că sterilizarea câinilor e singura metodă de reducere a numărului de câini abandonați. 

PISICI Deşi ar fi necesar, sterilizarea pisicilor nu e încă obligatorie prin lege. E necesară, ca să prevenim împreună suprapopularea cu pisici nedorite, care trăiesc greu şi prost, ca animale comunitare. Mai ales în zonele rurale, sterilizarea pisicilor ne scutește de uciderea barbară a puilor, practicată în prezent prin înecare, sugrumare, otrăvire. Continuarea acestor practici ne păstrează în rândul țărilor necivilizate, în care violența asupra animalelor se învață de copil, în gospodărie. 

Cum devenim parteneri

Cum devenim parteneri

Sunteți administrație publică: primărie, UAT, consiliu local sau județean

Scrieți-ne la adresa hello@tac.social cu mesajul că doriți să găzduiți o campanie de sterilizări.

Vă vom răspunde și începem să parcurgem împreună etapele unei campanii, descrise pe scurt mai jos. 

Sunteți ONG (asociație, fundație, GAL)

Scrieți-ne la adresa hello@tac.social, dar, înainte de a ne scrie, luați legătura cu primăria și consiliul localității în care doriți să organizați campania de sterilizări. Ele ar trebui să se implice în acest tip de campanii, în toate aspectele ei. Conform legii*, primăriile și consiliile locale pot să aloce fonduri pentru aceste acțiuni și trebuie să participe cel puțin la informarea comunității. De asemenea, primăria locală e prima instituție care are datoria de a colabora cu poliția locală și cea a MAI (poliția națională) pentru implementarea în comunitate a legislației bunăstării animalelor. Foarte rar au efecte pe termen lung campaniile care nu se bucură de implicarea administrației locale.

Sunteți persoană particulară sau un grup de prieteni

Discutați cu administrația locală pornind de la informațiile din această pagină. Luați-vă alături un prieten,

organizați-vă într-un grup mic, care să pună această problemă într-o discuție cu primarul sau într-o ședință publică a consiliului local. Puteți începe discuția chiar în grupul de Facebook sau WhatsApp al localității; majoritatea localităților au acest fel de comunicare între membrii comunității. Dacă aveți nevoie de informații în plus sau un sfat, ne puteți scrie la hello@tac.social, dar solicitarea unei campanii trebuie să ne parvină din partea unei persoane juridice. 

(1) În vederea reducerii populaţiei de câini fără stăpân, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene pot asigura din bugetul local subvenţionarea costurilor pentru sterilizarea, respectiv, după caz, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, prin contractarea acestor activităţi, conform legislaţiei în vigoare, cu unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică [...] (2) Pot încredinţa şi subvenţiona din bugetul local realizarea acţiunilor de sterilizare [...] către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, cu obligaţia asigurării de către acestea a serviciilor medical-veterinare.” (Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 pentru aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, 31 mai 2022)

Campaniile-ABC-TAC.social-2024.jpg

Etapele unei campanii

Etapele campaniei

CUNOAȘTERE & PREGĂTIRE

Facem cunoștință, ne întâlnim online sau în persoană, ne înțelegem nevoile și resursele. Ne stabilim obiectivele și calendarul, semnăm un contract. 

DESFĂȘURAREA CAMPANIEI

 

Sosim la locul campaniei cu 1-2 zile înainte, organizăm spațiul. Operăm în fiecare zi, de dimineața până seara. Majoritatea pacienților sunt externați în aceeași zi. 

ORGANIZARE

Planificăm desfășurarea campaniei, pregătim resursele, publicităm campania, facem programări. Ne întâlnim cu voluntarii locului, îi pregătim. 

RAPORTARE & FEEDBACK

 

Elaborăm raportul de campanie: numărul de pacienți operați, cazurile speciale, activitatea echipei. Scriem și discutăm ce a fost bine și ce trebuie îmbunătățit. 

ÎNTÂLNIREA CU OAMENII

În oricare din primele trei etape ale unei campanii, ne putem întâlni cu comunitatea și dorim să o facem. Încurajăm administrația locală să organizeze cel puțin o astfel de întâlnire, iar despre acest lucru vom discuta în etapa întâi. Casa de cultură, sala de nunți, școala localității sau o sală a primăriei sunt, toate, la fel de potrivite pentru eveniment. 

Într-o astfel de întâlnire, oamenii locului vor cunoaște echipa de campanie și pe medicii care le vor opera animalele. Le vom explica simplu ce e sterilizarea, de ce trebuie făcută și cum pot trăi mai frumos cu animalele lor. Discutăm despre legile pentru animale, despre mituri, credințe greșite și îngrijorări.

Răspundem oricăror întrebări și ne strângem mâna. 

poza1.JPG
Echipă și dotări

Echipă și dotări

Echipa medicală TAC.social e specializată internațional în chirurgia minim invazivă a sterilizării. Operăm cu tehnicile key-hole (gaură de cheie) și incizie în flanc.

Aceste tehnici sunt mult superioare tehnicilor tradiționale, pentru că înseamnă: 

  • timp scurt de recuperare a pacientului;

  • mai puțină durere;

  • cicatrice minusculă;

  • pierdere mică de sânge.

Prețuri și costuri

Costuri și prețuri

STERILIZARE 
(câine, pisică)

250-400 lei

Echipa TAC.social a dezvoltat un sistem propriu de desfășurare a unei campanii, iar prețurile de mai sus includ:

 

PRECAMPANIE

  • pachet de comunicare (design al materialelor de comunicare: afiș, fluturaș, alte machete online);

  • comunicare publică online și în persoană;

  • gestionarea programărilor;

 

INTERNARE

  • administrarea consimțământului informat al aparținătorului;

  • internarea înregistrată a pacientului;

 

PREOPERATOR (înaintea operației)

  • consultație preanestezie;

  • pregătirea pacientului;

  • anestezie;

  • cateter intravenos, fluide;

  • monitorizarea tensiunii arteriale, a ritmului cardiac și a temperaturii;

 

OPERAȚIE

  • chirurgia sterilizării;

  • suturi resorbabile (firele nu trebuie „scoase” după operație);

  • medicație antidurere;

  • antibiotic cu spectru larg și efect prelungit;

  • cateter intravenos, fluide;

  • monitorizarea tensiunii arteriale, a ritmului cardiac și a temperaturii;

  • crotaliere/ tatuaj/ cuparea urechii la pisici (animale comunitare);

 

POSTOPERATOR (după operație)

  • monitorizare și igienă postoperatorii;

  • toaletă urechi-ochi-unghii;

  • consultație înaintea externării;

 

EXTERNARE

  • administrarea externării pacientului, cu instrucțiuni orale și scrise de îngrijire acasă;

  • materiale educative pe tema bunăstării animalelor pentru aparținători;

  • tratament medicamentos, acolo unde este cazul;

 

POSTCAMPANIE

  • pachet foto-video al campaniei, la solicitarea partenerului;

  • raport  al campaniei.

VACCINARE ANTIRABICĂ
+ ÎNREGISTRARE CU CIP     

100 lei

VACCINARE ANTIRABICĂ
+ CARNET DE SĂNĂTATE     

80 lei

Înregistrarea cu cip a câinelui și vaccinarea antirabică anuală sunt obligatorii prin lege. Costul lor pe piața veterinară este între 150 și 300 lei. Prețul de 100 lei include: 

Întrebări și răspunsuri

FAQ

Secțiune în editare

Campanii TAC.social
în imagini și rezultate

Galerie media

E ușor să donați. Vă mulțumim.

Donează cu Pago

Ocazional sau recurent, fără comision, într-o clipă. Donațiile cu Pago vă aduc puncte care se transformă

în bani de plătit facturile, în aplicația Pago.

PayPal

Puteți dona recurent sau uneori. Micul comision e plătit de noi și sunteți înscris automat la newsletterul TAC.

Teaming

1 euro pe lună. Infim de la un om, enorm de la o comunitate. O singură înscriere, nimeni nu plătește comision, iar tranzacțiile sunt securizate. 

IBAN

Online sau la ghișeu. Și în aplicația BT Pay, cu butonul „Susține ONG-urile și donează”.

 

Asociația Transylvania Animal Care:

RO42 BTRLRON CRT0305 8496 01

RO89 BTRLEUR CRT0305 8496 01
RO47 BTRLGBP CRT0305 8496 01

GalantOM

Fiți GalantOMul nostru. Vă puteți dona ziua de naștere, nunta, benzina. Vă puteți lăsa de fumat pentru noi, de zahăr și câte și mai câte. 

Redirectioneaza.ro

Impozitele pe care le-ați plătit  anul trecut sunt direcționate către diverse bugete publice. Pentru până la 3,5% din aceste sume, puteți alege chiar dvs. destinația banilor, chiar și pentru doi ani consecutivi. 

Aveți putere de decizie într-o firmă mică sau o companie?

În România, puține afaceri private se asociază cu cauza animalelor.

Dacă firma dvs. e mai curajoasă decât majoritatea, vă așteptăm lângă noi.

bottom of page